Combaterea actelor de corupție electorală și a dezinformării. Subiectele discutate la ședința CSS

Membrii Consiliului Suprem de Securitate (CSS), convocați în ședință pe 25 martie, au analizat măsurile pentru asigurarea securității și integrității proceselor electorale. În cadrul întâlnirii, instituțiile statului au prezentat rapoarte detaliate privind pașii întreprinși pentru „organizarea unui scrutin liber și corect”.
Membrii CSS au discutat despre combaterea manipulării informațiilor și a ingerințelor străine în procesul electoral. Potrivit instituției prezidențiale, Maia Sandu a subliniat riscul major pe care îl reprezintă campaniile de dezinformare și tentativele de influențare externă, ce pot submina încrederea cetățenilor în procesele electorale.
Astfel, în cadrul ședinței CSS „s-a convenit asupra consolidării mecanismelor de monitorizare a spațiului informațional și asupra întăririi cooperării între instituțiile de securitate pentru a preveni și combate astfel de acțiuni”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Un subiect esențial al discuției a fost combaterea finanțării ilicite a partidelor și a campaniilor electorale: „S-a subliniat necesitatea creșterii transparenței privind sursele de finanțare, prin întărirea controalelor, monitorizarea mai strictă a fluxurilor financiare și aplicarea sancțiunilor pentru actele de corupție electorală”.
Un alt punct a fost securitatea cibernetică în contextul desfășurării alegerilor. Instituțiile responsabile au raportat măsurile implementate pentru protejarea infrastructurii informatice și prevenirea atacurilor cibernetice: „S-a convenit asupra consolidării cooperării între instituțiile de securitate și specialiștii în domeniu, inclusiv cu partenerii internaționali, pentru a asigura un răspuns rapid și eficient în cazul unor incidente”.