Coc crăciunei și așteaptă colindători: Gospodinele din nordul țării sunt în febra pregătirilor

Coc crăciunei și așteaptă colindători: Gospodinele din nordul țării sunt în febra pregătirilor
Captură de ecran. Sursa foto: Youtube/TVN

În ajun de Crăciun, gospodinele roiesc de zor în bucătărie și pregătesc crăciunei pentru colindătorii care le vor călca pragul. Potrivit obiceiurilor transmise din generație în generație, primul crăciunel este păstrat la icoană până la primăvară, ca să aducă noroc. Adepta acestor tradiții este și Natalia Podgornîi, din satul Hădărăuți, raionul Ocnița, transmite TVN.

Gospodina și-a pus aluatul la plămădit de cu seară, dimineața s-a apucat de frământat, iar peste ceva timp a pus focul în cuptor și a început a împleti crăciunei și colaci.

„Puțin timpurile s-au schimbat și deja totul este mecanizat. Pregătesc crăciuneii de post, folosesc lapte vegetal, zahăr, sare, ulei, făină, drojdie. Colacii îi pregătesc tot pentru colindători, pentru urători, pentru malancă, pentru că la noi se vine malanca și facem colaci, hulubașii și deja cozonacul tradițional”, spune Natalia.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Prietena Nataliei, care îi este și vecină, a venit să-i dea o mână de ajutor. După 30 de minute, colacii deja au fost scoși din cuptor.

„Este o pâinică care se face în ajunul Crăciunului. Se adună mahala, se face împreună cu vecinii, se dau la colindători când vin de Crăciun și colindă. De la bunica, de la mama mea și ele mi-au dat așa cunoștință.”

Crăciunelul este un colac împletit în forma cifrei opt neîncheiată. Tradițional, primul crăciunel scos din cuptor se pune la icoană și se ține până la Sfântul Gheorghe. Ulterior, acestea sunt scoase, înmuiate și date animalelor, ca acestea să fie sănătoase tot anul.