Circa 40% dintre localitățile din R. Moldova nu sunt conectate la rețelele publice de apă și canalizare
Circa 40% dintre localitățile din țara noastră nu sunt conectate la rețelele publice de apă și canalizare. Precizările au fost făcute de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul ultimei sale ediții de live-uri cu genericul „Vorbim la temă”.
Potrivit oficialului, deși în ultimii ani s-a investit mult pentru conectarea populației la sistemul de apă și canalizare, numărul de localități care au acces la aceste servicii încă rămâne mic.
„Am vizitat foarte multe localități și vă spun cu toată certitudinea că acolo unde nu există serviciu centralizat sau apă la robinet, oamenii pun apa ca prioritate 0. În acele localități, oamenii nu își doresc altceva decât să fie rezolvată problema cu alimentarea cu apă”, a declarat ministrul.
Pe această cale, Andrei Spînu a reiterat că obiectivul prioritar al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) este ca toate localitățile din R. Moldova să aibă acces la apă până în anul 2030.
Urmăriți-ne pe canalul nostru de Telegram
„Prin proiecte în cadrul Satului European, împreună cu partenerii noștri din Uniunea Europeană și nu doar, facem tot posibilul ca să construim cât mai repede rețelele de alimentare cu apă și canalizare. Pe de altă parte, îmbunătățim legislația și elaborăm Planul Național de Amenajare a Teritoriului pe componenta de apă și canalizare”, a menționat Spînu, precizând că, cel mai important indicator de performanță pe care îl vor urmări autoritățile este calitatea apei.
Autoritățile din R. Moldova au lansat Programul Național „Satul European” în anul 2022, iar în 2023 - Satul European Expres. Potrivit postului public, prin intermediul celor două programe au fost implementate peste 700 de proiecte de modernizare a localităților din Republica Moldova.
Din 2022 până în prezent, circa 250 de mii de oameni au primit acces la servicii de aprovizionare cu apă și canalizare, prin intermediul Programului Național „Satul European”. În total, în ultimii doi ani s-au construit 750 de kilometri de apeduct.