Căile ferate din R. Moldova, modernizate cu suportul BERD. Parlamentul a ratificat acordul de împrumut
Infrastructura căilor ferate din R. Moldova va fi modernizată cu suportul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Legislativul a aprobat vineri ratificarea acordului de împrumut în lectura a doua. Acesta va fi acordat pe un termen de 15 ani.
BERD va oferi R. Moldova un împrumut în valoare de 23 de milioane de euro, care va fi acordat în două tranșe. Țara noastră va beneficia și de un grant de 20 de milioane de euro, oferit de Comisia Europeană.
Banii vor fi folosiți pentru efectuarea lucrărilor de reparație a coridorului feroviar Vălcineț – Ocnița – Bălți – Ungheni – Chișinău – Căinari.
Potrivit reprezentanților Delegației Uniunii Europene în R. Moldova, proiectul urmărește asigurarea creșterii potențialului logistic și de tranzit al țării noastre și sporirea eficienței operaționale a infrastructurii regionale prin reabilitarea infrastructurii feroviare, pentru început a tronsonului feroviar Vâlcinet – Bălți – Ungheni din Moldova, iar apoi, în a doua fază a lucrărilor, a tronsonului Chișinău – Cainari.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„De asemenea, proiectul va contribui la securitatea alimentară, facilitând accesul mărfurilor ucrainene la cel mai mare port operabil din Marea Neagră, Constanța, precum și la porturile din România, R. Moldova și Ucraina, la Galați, Reni, Ismail și Giurgiulești. Acestea au o capacitate de operare cumulativă care poate absorbi o parte semnificativă a nevoilor de export ale Ucrainei”, se arată în comunicatul publicat anterior pe portalul oficial al Delagației.
În luna octombrie curent, directorul Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, a anunțat că instituția planifică o investiție de 475 de milioane de euro, pentru a-și reînnoi materialul rulant. Banii vor fi cheltuiți pentru achiziționarea a peste 4 000 de vagoane de marfă și a 25 - 30 de locomotive de manevră.
Ratificarea Acordului de Împrumut dintre R. Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare „RLF – Răspuns de urgență – Căile Ferate din Moldova” a fost semnat la Chișinău, la 27 iunie 2023.