Avizul Comisiei de la Veneția asupra restricțiilor impuse de Chișinău persoanelor din partidele neconstituționale

Avizul Comisiei de la Veneția asupra restricțiilor impuse de Chișinău persoanelor din partidele neconstituționale
Sursa foto: X (Twitter)/Venice Commission

Comisia de la Veneția a publicat pe 18 decembrie opinia asupra proiectului de lege privind modificarea Codul electoral al R. Moldova, în partea ce privește restricționarea candidaților care au legătură cu partidele politice declarate neconstituționale de a participa la alegeri. Comisia a constatat că modificările adoptate „impun restricții excesive ale dreptului de a candida la alegeri”. ‌‌‌‌

Deși aceste restricții pot răspunde scopului legitim de a apăra Constituția și integritatea statului, ele nu par a fi pe deplin previzibile și nici nu respectă în totalitate principiul proporționalității, explică Comisia de la Veneția.

Astfel, Comisia de la Veneția recomandă ca R. Moldova „să definească criteriile pentru restricționarea dreptului de a fi ales într-un mod mai precis și mai restrâns, în conformitate cu principiile securității juridice și proporționalității, prin eliminarea unei terminologii vagi și largi”.

De asemenea, potrivit Comisiei de la Veneția, Chișinăul ar trebui „să limiteze acest drept la persoanele ale căror activități au pus în pericol Constituția și integritatea statului democratic prin acțiunile și expresiile lor sau care au urmărit scopurile ilegale ale partidelor neconstituționale”.‌‌‌‌

A doua recomandare este „să solicite autorităților să furnizeze dovezi suficiente și relevante pentru a demonstra că persoanele candidate vizate de restricție se încadrează în condițiile și criteriile stabilite în legislație și că, de preferință, acest lucru este stabilit de o instanță”.‌‌‌‌

Totodată, Comisia de la Veneția recomandă „să li ofere posibilitatea reală persoanelor fizice de a respinge în fața organelor electorale prezumția privind implicarea lor în activități care au condus la declararea unui partid politic drept neconstituțional”.‌‌‌‌

Avizul a fost solicitat de președintele Parlamentului R. Moldova la 27 octombrie, ca urmare a unui alt aviz adoptat de Comisia de la Veneția pe aceeași temă.‌‌‌‌

Context

Pe 4 octombrie, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) s-au întrunit în ședință la ora 07:30, pentru a stabili criterii de individualizare cu privire la persoanele care nu au dreptul de a candida la alegerile locale din 5 noiembrie. Modificările la Codul electoral au fost aprobate în aceiași zi de Parlament.

Astfel, potrivit deciziei Parlamentului, nu vor fi admise să candideze la alegerile din 5 noiembrie 2023 persoanele cu statut de învinuit, bănuit sau inculpat de săvârșirea infracțiunilor care au fost menționate ca argument de Curte la declararea neconstituționalității partidului, au realizat nemijlocit acțiuni care au constituit argumente reținute în hotărârea Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității partidului, au fost excluse din scrutinul electoral anterior ca urmare a încălcării principiului finanțării ilegale comise în mod intenționat sau au fost incluse în sancțiunile internaționale reținute în cuprinsul hotărârii Curții.