Atenție la înțepăturile de insecte! Au fost înregistrate aproape 70 de cazuri de șoc anafilactic
De la începutul verii, 664 de persoane au avut nevoie de intervenția medicilor de pe ambulanță, după ce au fost mușcați de animale sau înțepați de insecte. Printre pacienți se numără 245 de copii, informează Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).
În această perioadă au fost înregistrate 109 cazuri de șoc anafilactic, dintre care 69 la înțepătura de insectă (albină, viespe, etc.). În luna iunie au fost raportate de 31 cazuri de șoc anafilactic la înțepătură de albină/viespe, iar în iulie - 32 de cazuri. De la începutul lunii august au fost raportate 11 cazuri de șoc anafilactic, inclusiv șase la înțepătură de albină/viespe.
„La data de 01.06.2024, echipa SAMU Basarabeasca a resuscitat cu succes un bărbat de 56 de ani, care a făcut șoc anafilactic la venin de albină. Ulterior, cu monitorizarea parametrilor vitali pacientul a fost transportat la spital”, precizează CNAMUP.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Cu regret, au fost raportate și două decese survenite în urma șocului anafilactic la înțepătura de insectă. Printre victime se numără deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Iurie Păsat, care a murit în dimineața zilei de luni, 5 august, după ce a fost înțepat de o viespe.
Șocul anafilactic reprezintă o reacție alergică severă, care pune în pericol viața. Se poate produce de la expunerea la o substanță alergică, la un medicament, la un alergen alimentar sau de la o înțepătură de insectă (albină/viespe).
Simptomele caracteristice șocului anafilactic se pot declanșa brusc sau pot apărea la câteva ore distanță, printre ele sunt: dificultatea de respirație; tumefierea buzelor sau pleoapelor; amețeala; bătăile de inimă accelerate; urticaria; greața, voma și pierderea cunoștinței.