ANSA atenționează: Nu procurați ciuperci din locuri neautorizate

ANSA atenționează: Nu procurați ciuperci din locuri neautorizate
Sursa foto: Nick Windsor / Unsplash

Toamna este sezonul ciupercilor de pădure, iar mulți amatori sunt tentanți să le strângă personal sau să le procure de la persoanele care vând în locuri neautorizate. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) recomandă persoanelor care au tentația să meargă la strâns ciuperci din păduri să se abțină de la acest proces, pentru a evita intoxicațiile grave.

Astfel, pentru prevenirea toxiinfecțiilor, ANSA vine cu câteva recomandări importante:

  • Ciupercile trebuie procurate doar din locuri autorizate, special amenajate, care au fost supuse controlului pentru siguranța alimentelor și care sunt etichetate și marcate corespunzător;
  • Recoltarea ciupercilor din flora spontană (pădure) în mod neorganizat sau achiziționarea de la culegătorii care le comercializează în piețe implică riscuri asupra sănătății, deoarece își pot face apariția speciile de ciuperci otrăvitoare care generează intoxicații acute la consumatori;
  • Consumul ciupercilor crude, chiar și a celor cunoscute, este strict contraindicat;
  • Este importantă respectarea regimului termic la depozitarea ciupercilor proaspete, inclusiv a regimului de prelucrare termică;

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

DE REȚINUT!

Nu există semne sigure de identificare a ciupercilor, bazate pe aspect, loc de creștere, miros sau pe faptul că animalele se hrănesc cu ele.

Nu există nici un test sau „antidot” la care poate recurge culegătorul sau consumatorul de ciuperci pentru a evita confuziile sau otrăvirea.

Așa-zisele teste precum: la gătirea în oțet ciupercile își pierd toxicitate, înnegrirea cepei sau a usturoiului în timpul fierberii indică toxicitatea, aruncarea apei în care s-au gătit reduce toxicitatea etc. - sunt FALSE și POT COSTA VIAȚA.