ANSA atenționează: Cum alegem corect produsele de post și ce aditivi trebuie să evităm
Atât creștinii ortodocși de stil nou, cât și cei de stil vechi, se află acum în Postul Crăciunului, care durează 40 de zile. Deși consumatorii pot înlocui alimentele de proveniență animală cu o multitudine de produse, cele din urmă nu sunt mereu sănătoase, mai ales în cazul în care conțin ingrediente de calitate inferioară sau sunt suprasaturate de aditivi alimentari.
În acest context, specialiștii din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) îndeamnă consumatorii să citească atent etichetele produselor alimentare și să le aleagă conștient.
Reieșind din analiza etichetelor, ANSA constată că în produsele alimentare din comerț cel mai frecvent se întâlnesc următorii trei aditivi:
- Potenţatorii de aromă – substanțe care ameliorează gustul și/sau mirosul existent al unui produs alimentar. În această categorie se include acidul glutamic și sărurile lui (E 620-625), monoglutamatul de sodiu (E 621) - cel mai utilizat potențator de aromă (deși nu este considerat un aditiv periculos, adăugarea acestuia în produsele alimentare nu redă senzație de sațietate, iar consumatorul este înșelat de aroma sa aparentă de carne, fiind tentant să consume mult mai mult decât are necesitate organismul).
- Stabilizatorii - substanțe care, adăugate într-un produs alimentar, fac posibilă menținerea stării fizice/chimice a acestuia: acidul fosforic – fosfații – di-, tri- şi polifosfaţi (E 338-341, E 343 şi E 450-452). Consumați în cantități mari, acești aditivi pot fi periculoși.
- Conservanții - substanțe care prelungesc durata de stabilitate la depozitarea produselor alimentare: acidul benzoic și benzoații (E 210-213). Se utilizează frecvent în alimente pentru a stopa creșterea drojdiilor şi mucegaiurilor, însă pot provoca efecte negative asupra sănătății consumatorilor.
În această ordine de idei, consumatori sunt rugați să aleagă cu moderație produsele suprasaturate de aditivi alimentari și grăsimi vegetale hidrogenate sau parțial hidrogenate.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Pentru a evita situațiile neplăcute și a vă menține sănătatea dumneavoastră și a celor dragi, cumpărați produse alimentare doar din locuri amenajate și autorizate sanitar-veterinar sau înregistrate oficial de ANSA.
Verificați minuțios termenul de valabilitate al produselor și atrageți o atenție deosebită asupra ambalajului produselor alimentare. În cazul în care ambalajul este bombat, prezintă deformări sau este rupt - evitați achiziționare produsului
Asigurați-vă că în magazinul de unde intenționați să procurați produsul se respectă condițiile de păstrare specificate de către producător pe etichetă, în special - temperatura.
Evitați procurarea alimentelor care au fost ținute la temperaturi mai mari decât cele recomandate. Iar în cazul în care ați achiziționat un produs care aparent corespunde tuturor criteriilor de conformitate, respectați și acasă condițiile de depozitare;
Un factor la fel de important este bonul de casă. Solicitați și păstrați bonul de casă pentru a putea proba, în mod justificat, neconformitatea unui produs.
Consumatorii pot sesiza orice neconformitate la subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor din țară sau la numărul unic 022-511-511, viber – 067675544, e-mail: info@ansa.gov.md.