Angajata INSP care a urcat beată la volan și a tamponat mortal o femeie, trimisă în judecată. Ce pedeapsă riscă

Angajata Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), care a tamponat mortal o femeie de 31 de ani, și a accidentat alte două minore în vârstă de 6, și respectiv 17 ani, va compărea pe banca acuzaților.
Procuratura municipiului Chișinău anunță că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a polițistei. Tânăra este acuzată „că a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvârșită în stare de ebrietate, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane (art.264 alin.(4) din Codul penal)”.
Totul s-a întâmplat pe 29 august 2023. Șoferița a adormit la volan, fiind în stare de ebrietate cu grad avansat, a ieșit pe acostament și a tamponat 2 minore, în vârstă de 6, și respectiv 17 ani, și o femeie de 31 de ani.
Femeia de 31 de ani a decedat la fața locului, iar cele două minore au fost spitalizate cu răni ușoare și medii.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„Potrivit învinuirii înaintate, acuzata, fiind în stare de ebrietate, n-a luat în consideraţie starea lucrurilor în traficul rutier, ce reflectă gradul de protecţie a participanților la el împotriva accidentelor şi consecinței acestora, n-a ţinut seama permanent de totalitatea factorilor ce caracterizează condițiile rutiere, existenţa unor obstacole pe sectoarele drumului, intensitatea şi nivelul de organizare a traficului rutier, prin ce a ignorat prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere”, menționează Procuratura într-un comunicat de presă.
Învinuita și-a recunoscut vina. Aceasta riscă o pedeapsă maximă de până la 8 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport.
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
