Accesul persoanelor în mai multe locuri publice din Capitală, restricționat până miercuri

Accesul persoanelor în mai multe locuri publice din Capitală, restricționat până miercuri
Sursa foto: Poliția R. Moldova

Marți și miercuri, în intervalul orelor 12:00 – 16:00, accesul persoanelor în mai multe locuri publice din Capitală va fi temporar limitat. Măsura este luată în contextul desfășurării Reuniunii miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre ale Inițiativei Centrale Europene, la care vor participa înalți oficiali și reprezentanți ai organizațiilor internaționale din 20 de țări.

Potrivit municipalității, în intervalul orelor vizate, în perimetrul străzilor unde se vor deplasa coloanele oficiale va fi limitată inclusiv desfășurarea întrunirilor, manifestărilor în masă, lucrărilor de reparație a drumurilor și tăierea arborilor.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Totodată, conducătorii auto  sunt îndemnați să se conformeze cerințelor agenților de circulație și să dea dovadă de răbdare și disciplină.

Amintim că, în perioada 21-22 noiembrie, R. Moldova găzduiește reuniunea anuală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Inițiativei Central Europene (ICE). Țara noastră a deținut Președinția în cadrul ICE pe parcursul anului curent.

Delegațiile oficiale vor vizita Guvernul și Parlamentul R. Moldova.