Absolvenții de gimnaziu din opt raioane din țară vor fi monitorizați la examen. Precizările Ministerului Educației

Absolvenții de gimnaziu din opt raioane din țară vor fi monitorizați la examen. Precizările Ministerului Educației
Sursa foto: Dreamstime.com

Absolvenții de gimnaziu din opt raioane din țară vor fi monitorizați în procesul de desfășurare a examenelor din clasa a IX-a. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) planifică să recruteze circa 400 de voluntari și să îi trimite în regiunile selectate în ziua examenului. Ministrul Dan Perciun a anunțat vineri, 16 februarie, lista raioanelor.

Astfel, instituția a selectat următoarele raioane: Briceni, Cahul, Cantemir, Cimișlia, Drochia, Dubăsari, Rezina și Șoldănești. În martie Ministerul va recruta voluntari și evaluatori străini, care vor analiza lucrările de clasa a IX-a în instituțiile de învățământ din cele 8 regiuni.

„Ne-am uitat peste rezultatele elevilor noștri la examenul de bacalaureat, comparativ cu clasa a IX-a și am constatat anumite discrepanțe care ne dau de gândit și care din punctul nostru de vedere indică la nivelul anumitor raioane elemente de fraudă sistemică care trebuie combătute. Am observat că în anumite raioane avem o pondere foarte mare a copiilor care obțin rezultate foarte bune la examenul de gimnaziu, note de 8-10, în aceleași raioane, aceeași copii la examenul de bacalaureat obțin rezultate mici”, a anunțat Perciun.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Analiza efectuată de autorități include datele elevilor care în 2019 au susținut examenul de gimnaziu, iar în 2022 cel de bacalaureat, la disciplina matematica. Potrivit Liliei Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, cele opt raioane selectate „ridică cele mai mari semne de întrebare la capitolul integritate”.

În anul curent de studii, examenele de absolvire a gimnaziului se vor desfășura în perioada 3 - 13 iunie.

Examenele gimnaziale, sub lupa Ministerului Educației. În opt raioane vor fi trimiși sute de voluntari
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) planifică să trimită voluntari în mai multe școli din opt raioane ale țării, pentru a monitoriza procesul de desfășurare a examenelor din clasa a IX-a. Ministrul Educației, Dan Perciun, a precizat joi, 18 ianuarie, că au fost alese instituțiile de învățământ…