90 de producători de cereale au depus cereri în valoare 33 de milioane lei pentru Creditul Agricol de Urgență
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) anunță că în perioada 1-25 martie, potrivit Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), au fost recepționate 90 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență, un instrument financiar conceput pentru agricultorii micro și mici care cresc cereale. Dintre cele 90 de cereri, 80 au fost acceptate, iar altele 10 „sunt în lucru”.
„Până în prezent, valoarea totală solicitată este de 33.1 milioane lei. Potrivit ODA, procesul de emitere a garanției din partea ODA nu depășește două zile lucrătoare, cu condiția că toate actele prezentate sunt corecte și complete”, anunță MAIA.
Agricultorii pot obține credite cu o valoare maximă de 500.000 lei, fiind garantate de stat în proporție de 90%. Instrumentul poate fi accesat inclusiv de către cei a căror credite sunt plasate în categoria substandard, conform prevederilor BNM.
Pentru a beneficia de acest credit, agricultorii se adresează băncilor comerciale, până pe 31 mai 2024. Solicitările agricultorilor sunt evaluate conform procedurilor individuale ale băncii. Solicitarea garanției de stat se realizează, la fel, prin intermediul băncilor.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Decizia privind acordarea Creditului Agricol de Urgență a fost aprobată de Guvern în urma protestelor agricultorilor din luna februarie, care au blocat drumuri naționale și au cerut suport din partea statului pentru pentru producătorii de cereale afectați de crizele din ultimii ani.
Zilele trecute, reprezentanții Asociației Forța Fermierilor a cerut organizarea în cel mult cinci zile a unei ședințe de urgență cu conducerea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), pentru identificarea unor soluții, în contextul în care sute de fermieri nu pot accesa „Creditul de Urgență” și „Creditul Capital de Lucru”.
Asociația a anunțat că a expediat o scrisoare deschisă, adresată președintelui Parlamentului Igor Grosu, președintelui Comisiei parlamentare pentru agricultură și Industrie Alimentară Alexandru Trubca, președintelui Comisiei parlamentare pentru Economie, Buget și Finanțe Radu Marian, guvernatoarei BNM Anca Dragu și ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea.