18 savanți din Rusia și alte state CSI au primit refuz de intrare în R. Moldova. Urmau să ajungă la Tiraspol
18 oameni de știință din Rusia, Belarus, Uzbekistan, Kazahstan și Tadjikistan au primit refuz de intrare pe teritoriul R. Moldova. Potrivit presei din regiunea transnistreană, cercetătorii urmau să participe la o conferință cu genericul „Limba rusă ca bază a păcii interetnice”, desfășurată la Tiraspol.
Canalul de Telegram al postului local TV PMR transmite că savanții „au fost trimiși acasă fără explicații”, în timp ce altor cinci filologi din Armenia și Kârgâzstan li s-a permis să participe la conferință.
„Unele dintre aceste persoane încă se află pe aeroportul din Chișinău. Nu se știe când vor putea ajunge acasă, în țările lor. Este un șoc pentru noi”, a declarat rectorul Universății de Stat din stânga Nistrului, Vladislav Sokolov, citat de TV PMR.
Contactată de redacția ziar.md, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), Raisa Novițchi, a declarat că, pe parcursul ultimelor 24 de ore, 46 de persoane nu au fost admise pe teritoriul țării și au fost întoarse în statul de pornire, „având la bază analiza de risc și informațiile obținute prin schimbul de informații cu SIS”.
„În contextul măsurilor întreprinse pe linie de securitate, având la bază analiza de risc și informațiile obținute prin schimbul de informații cu Serviciul de Informații și Securitate, dar și cu partenerii internaționali, pentru 46 de cetățeni străini care intenționau să intre în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de intrare în ultimele 24 de ore”, a declarat Raisa Novițchi.
Pentru a exclude riscurile de securitate, în toate punctele de trecere a frontierei de stat a R. Moldova sunt aplicate controale suplimentare pentru călători, în special, pentru cetățenii străini.