Schemă infracțională, cu implicarea Moldsilva. Trei angajați ar fi vândut ilegal lemne în valoare de 100.000 de lei

Schemă infracțională, cu implicarea Moldsilva. Trei angajați ar fi vândut ilegal lemne în valoare de 100.000 de lei
Imagine simbol

Trei angajați ai Agenției Moldsilva, din regiunea sud-vestică, au fost trimiși în judecată. Este vorba de directorul interimar al unei întreprinderi de silvicultură, un șef interimar de ocol silvic și un pădurar. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în perioada septembrie-decembrie 2022, suspecții au vândut ilegal lemne în valoare de peste 100.000 de lei.

Responsabilii de la PCCOCS precizează că cei trei bărbați (un bărbat cu vârsta sub 50 ani și doi - peste) au format un grup infracțional pentru delapidarea bunurilor administrate de întreprinderea în care lucrau.

„La fiecare defrișare legală a masei lemnoase, aceștia nu includeau în măsurări anumite volume de lemne și, deci, nici nu le contabilizau, astfel încât banii din vânzarea acelor volume le reveneau direct, ilegal. Așadar, în cele trei defrișări legale, potrivit investigațiilor, au adăugat în mod ilegal la fiecare din ele cantități de masă lemnoasă de specii tari, în valoare de 26.000 de lei, 27.000 de lei și 60.000 de lei”, notează oamenii legii.

Ulterior, suspecții vindeau lemnele cu câte 800-1.000 de lei pentru un metru ster, iar banii îi împărțeau între membrii grupului infracțional.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

0:00
/
Sursa video: Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale 

Potrivit Codului penal, delapidarea averii străine se pedepsește cu între patru și opt ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani.

Dosarul penal trimis de procurorii PCCOCS spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, ține de finalizarea parțială a investigațiilor din dosarul de bază, anunțat în decembrie 2022.

Atunci, au avut loc 60 de percheziții și au fost reținute cinci persoane, pentru defrișări ilegale de circa 1.000.000 lei, iar în dosarul de bază, investigațiile continuă.