O echipă de tineri din R. Moldova a câștigat 15 mii de dolari pentru o aplicație destinată vârstnicilor singuratici

O echipă de tineri din R. Moldova a câștigat 15 mii de dolari pentru o aplicație destinată vârstnicilor singuratici
Sursa foto: PRofile PR & Communication Agency

„Silverlink: aplicația ta la orice vârstă” este ideea câștigătoare a Hackathon-ului „Tineri pentru vârstnici: împotriva singurătății”, care s-a desfășurat în perioada 15-17 martie la Chișinău. Soluția propusă de echipa câștigătoare este un asistent de Inteligență Artificială pentru toți vârstnicii, iar o funcționalitate importantă a aplicației este posibilitatea de a purta conversații cu cei dragi. Aplicația urmează să fie dezvoltată în următoarele șase luni.

La Hackathonul „Tineri pentru vârstnici: împotriva singurătății” au participat peste 50 de tineri specialiști IT, majoritatea studenți la Universitatea Tehnică din Moldova, participanți în startup-uri și profesioniști din alte domenii, care au fost ghidați de mentori să dezvolte o aplicație dedicată persoanelor vârstnice, pentru a-i ajuta să fie mai conectați digital și să combată singurătatea. Tinerii au interacționat și cu persoane în vârstă, care le-au povestit din prima sursă cu ce provocări se confruntă.

Echipa „Pinguinii” - câștigătorii Hackathonului

Echipa „Pinguinii” a impresionat juriul cu cea mai bună, inovativă, aplicabilă, cost-eficientă și sustenabilă soluție adaptată nevoilor vârstnicilor și a obținut marele premiu de 15 000 de dolari pentru dezvoltarea în continuare a prototipului.

Soluția propusă de echipa câștigătoare, „Silverlink”, este o aplicație prietenoasă, ușor de utilizat, concepută special pentru vârstnici, pentru a-i conecta cu cei dragi, a-i ajuta să-și redescopere pasiunile și a explora noi interese. Acesta este un asistent de Inteligență Artificială pentru toți vârstnicii, care va ajuta inclusiv persoanele în vârstă cu competențe digitale mai limitate.

Potrivit autorilor, discuția dintre utilizator-asistent decurge prin intermediul mesajelor vocale, asistentul preia cuvintele utilizatorului, le convertește în text, transmite textul API-ului, obține un răspuns sub formă de text și expediază răspunsul către utilizator în forma unui mesaj vocal citit de asistentul de Inteligență Artificială.

Printre funcționalitățile importante ale acestei aplicații se numără împărtășirea stării de spirit, încărcarea fotografiilor de la activități, acces la știrile locale, posibilitatea de a purta conversații cu cei dragi.

Aplicația „Silverlink” destinată persoanelor vârstnice urmează să fie dezvoltată în următoarele 6 luni și face parte din acțiunile ce contribuie la realizarea Programului Național pentru îmbătrânire activă și sănătoasă 2023-2027, implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu suportul UNFPA Moldova.

Hackathonul „Tineri pentru vârstnici: împotriva singurătății” a fost organizat în perioada 15-17 martie de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA Moldova) împreună cu Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, Fundația Moldcell și Proiectul Tehnologiile Viitorului finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.