Mandatul primarului din Bubuieci a fost anulat: Locuitorii vor ieși la alegeri repetate pe 11 februarie

Mandatul primarului din Bubuieci a fost anulat: Locuitorii vor ieși la alegeri repetate pe 11 februarie
Sursa foto: primariabubuieci.com

Mandatul primarului din comuna Bubuieci a fost anulat. Decizia a fost aprobată pe 26 ianuarie de Comisia Electorală Centrală (CEC), după ce instanța de judecată a stabilit caracterul ilegal al actului administrativ de înregistrare în cursa electorală a candidatului din partea Partidului Politic Mișcarea Alternativa Națională, Leonid Umaneț.

CEC a decis că pe data de 11 februarie 2024 vor fi organizate alegeri repetate pentru funcția de primar al comunei Bubuieci.

„Votarea se va efectua în baza acelorași date din listele electorale. În buletinul de vot vor fi incluși candidații care au participat în primul tur de scrutin, pe 5 noiembrie 2023, în ordinea stabilită de organul electoral, cu excepția candidatului Leonid Umaneț din partea Partidului Politic Mișcarea Alternativa Națională”, susține CEC.

După alegerile locale din noiembrie, Consiliul electoral Bubuieci a invalidat mandatul lui Leonid Umaneț, pe motiv că acesta „nu ar avea studii generale complete”.

Potrivit primarului Ion Ceban, „candidatul MAN la funcția de primar în Bubuieci, Leonid Umaneț, a prezentat actele că deține studii”, iar CEC a „încălcat toate procedurile și termenele legale” atunci când a adoptat decizia de anulare a mandatul primarului din comuna Bubuieci.