Asociația Băncilor din Moldova a lansat campania națională de încurajare a plăților „Fără cash”

Asociația Băncilor din Moldova a lansat campania națională de încurajare a plăților „Fără cash”
Sursa foto: Getty Images

Asociația Băncilor din Moldova a lansat pe 25 aprilie campania națională „Fără cash”, care are drept scop amplificarea plăților cu cardul în cele mai îndepărtate localități din țară, pentru a crea un viitor financiar modern și cât mai benefic pentru cetățeni.

Prezentă la eveniment, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a făcut referire la cel mai recent proiecte al instituției pe care o conduce, lansat în luna martie, Sistemul de Plăți Instant MIA. Potrivit guvernatoarei BNM, rezultatele acestui sistem reflectă impactul profund pe care inovația digitală îl poate avea asupra eficienței economice.

„Până ieri, avem înregistrate 124.118 de plăți și 115 milioane de lei transferați – câte 2 900 de plăți și 2,65 de milioane de lei transferați pe zi. Sunt cifre care arată că MIA este un succes pentru sistemul nostru bancar. Aducem cetățenilor Republicii Moldova posibilitatea plăților sigure, rapide și cu costuri din ce în ce mai reduse. Avem comisioane de zero lei pentru plățile instant de până la cinci mii de lei. Plățile au devenit foarte accesibile”, a spus Anca Dragu.

Anul trecut, numărul cardurilor în circulație a depășit numărul populației din R. Moldova, constituind cifra de 3 292 564. Totodată, pe parcursul anilor 2019 - 2023, numărul și valoarea plaților fără numerar au crescut în fiecare an în medie cu 40,4% și, respectiv, 37,9%.

Campania Națională #Fără Cash se va desfășura pe parcursul anului curent și va fi promovată prin diverse canale de comunicare. Obiectivul este de a sublinia beneficiile plăților fără numerar și de a încuraja adoptarea lor în viața de zi cu zi a cetățenilor. Statisticile indică o creștere constantă a utilizării plăților fără numerar.