Activitatea parcurilor industriale va fi eficientizată. Măsurile, votate în prima lectură

Activitatea parcurilor industriale va fi eficientizată. Măsurile, votate în prima lectură
Imagine simbol. Sursa foto: adlo.ro

Parlamentul a votat în prima lectură un set de măsuri de eficientizare a activității parcurilor industriale. Potrivit responsabililor, acestea vor stimula producția, vânzările și veniturile din taxe, astfel încât zonele vizate  să fie mai eficiente și mai atractive pentru afaceri.

Astfel, proiectul urmează să eficientizeze activitatea parcurilor industriale pe trei dimensiuni:

  • conceptuală;
  • funcțională
  • administrativă.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

„Parcurile industriale vor fi divizate în 3 categorii – generale, specializate și multifuncționale (de tip A, B, C). Acestea vor putea fi create pe unul sau mai multe terenuri, fiind reglementate și facilitățile oferite companiilor care activează în zonele industriale”, se menționează în comunicatul emis de Legislativ.

Concomitent, vor fi stabilite drepturile, atribuțiile și obligațiile rezidenților parcurilor industriale, fiind prevăzute cerințe mai stricte pentru contractele dintre companiile administratoare și rezidenți.

După ce va fi supus consultărilor publice, proiectul de lege urmează a fi examinat în a doua lectură.