20 de ani de la cea mai mare extindere a UE: Mesajul viceprim-ministrei pentru Integrare Europeană

20 de ani de la cea mai mare extindere a UE: Mesajul viceprim-ministrei pentru Integrare Europeană
Imagine simbol. Sursa foto: Henry Nicholls / Reuters 

Acum două decenii, familia europeană a crescut considerabil. Pe 1 mai 2004, cetățenii din Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia au devenit cetățeni ai Uniunii Europene.

„Peste noapte, Uniunea noastră a devenit o entitate politică, economică și culturală mai mare, întinzându-se de la Tallinn la Lisabona, de la Valletta la Stockholm, de la Dublin la Nicosia. Aderarea Bulgariei, României și Croației câțiva ani mai târziu (n.red. - 2007) a făcut Uniunea noastră și mai puternică” , precizează Comisia Europeană.

Potrivit Executivului european, în ultimii 20 de ani, 450 de milioane de europeni s-au bucurat de libera circulație într-o Uniune mai mare, iar democrația și statul de drept au fost consolidate, chiar dacă au fost testate uneori.

„Odată cu extinderea din 2004, UE a devenit una dintre cele mai mari piețe unice din lume. Am asistat la creștere și prosperitate. În ultimii 20 de ani, datorită investițiilor și fondurilor UE, în cele 27 de state membre s-a construit infrastructură și conexiuni moderne la scară continentală. Societatea europeană a beneficiat de mai multe inovații, investiții publice și private, libera circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalului și oamenilor, standarde mai înalte și oportunități mai mari”, notează Comisia.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Conform datelor furnizate de Comisia Europeană, începând cu anul 2004, peste 2,7 milioane de tineri din cele zece țări care au aderat pe 1 mai au participat la programului Erasmus+. Concomitent, în UE au fost create 26 de milioane de locuri noi de muncă, 79% din cele zece țări fiind de acord cu faptul că țara lor a avut de câștigat grație apartenenței la UE.

„Extinderea din 1 mai 2004 este importantă și pentru noi, cei din R. Moldova, datorită modelului de unitate de care au dat dovadă cele zece țări, dar și pentru că am înțeles că visul european este posibil. Știu, avem de muncit pentru a transpune în realitate acest obiectiv și pentru micșora distanța care ne desparte, bazându-ne pe experiența și pe lecțiile învățate de aceste state în procesul lor de aderare. Munca nu ne sperie pentru că este un efort ce ne va schimba prezentul și viitorul, așa cum a schimbat prezentul și viitorul acestor țări”, a transmis viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

R. Moldova a depus cererea de aderare la UE în martie 2022. Țara noastră a primit statutul de țară candidată în iunie 2022, iar în decembrie 2023, liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare.

R. Moldova și Ucraina vor fi evaluate separat în procesul lor de aderare la UE, declară șeful diplomației europene
După ce R. Moldova va începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană, progresele sale vor fi examinate separate de cele ale Ucrainei, chiar dacă ambele țări au primit în același timp statul de candidat. O declarație în acest sens a fost făcută, pentru TVR Moldova, de șeful delegației Uniunii Eur…