Sectorul Poliției de Frontieră de la Aeroport va purta numele lui Serghei Muntean, polițistul ucis în atacul din iunie

Sectorul Poliției de Frontieră de la Aeroport va purta numele lui Serghei Muntean, polițistul ucis în atacul din iunie
Sursa foto: Poliția de Frontieră

Sectorului Poliției de Frontieră a „Aeroportului Internațional Chișinău” va purta numele - Serghei Muntean, polițistul de frontieră care și-a pierdut viața în urma atacului din 30 iunie curent de pe aeroport. Sâmbătă, 26 august, în incinta Sectorului Poliției a avut loc ceremonia de dezvelire a pietrei de temelie pentru monumentul - simbol al eroismului, în memoria lui Serghei Muntean.

„Ramâne un exemplu de devotement, curaj și sacrificiu - un Erou, iar pentru noi toți Eroii nu mor niciodată. Vom continua prin fapte să le ținem memoria veșnic vie”, a menționat șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi.

Tot sâmbătă, 26 august, cei mai profesioniști angajați ai Poliției de Frontieră au fost desemnați în cadrul concursului anual „Cel mai bun în profesie”, ediția 2023, dedicată memoriei lui Serghei Muntean.

Locul I: Comisar Rotari Andrei Veaceslav, Şef adjunct sector, Şef al Unităţii control al frontierei a Sectorului Poliţiei de Frontieră  „Săiţi” al DR Est a IGPFPersonal cu funcții de execuție – ofițeri

Locul I: Inspector Voinițchii Alexei Pavel, Ofițer superior al Unităţii control a frontierei a Sectorului Poliţiei de Frontieră „Soroca” DR Nord a IGPFPersonal cu funcții de execuție – subofițeri

Locul I: Agent principal Para Ion Vasilii, Subofiţer superior  al Unităţii  control al frontierei a Sectorului Poliţiei de Frontieră „Stoianovca” al DR Sud a IGPF.

În seara zilei de 30 iunie, un cetățean al Tadjikistanului, căruia i-a fost interzisă intrarea în R. Moldova, a împușcat mortal un polițist de frontieră și un angajat al securității pe Aeroportul Internațional Chișinău. Atacatorul a fost ulterior capturat, fiind rănit în timpul asaltului poliției. Peste câteva zile, bărbatul a murit la un spital din Chișinău.

Mai multe partide au cerut demisia șefilor de la Poliția de Frontieră și de la Ministerul Afacerilor Interne din cauza „neprofesionalismului și eșecurilor” acestora, în urma atacului armat de la aeroport.

Au urmat demisiile. Premierul Dorin Recean a anunțat, pe 14 iulie, despre faptul ministra Afacerilor Interne - Ana Revenco, ministrul Educației  și Cercetării - Anatolie Topală, și ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale - Lilia Dabija își depun mandatul, fără a enunța motivele ce au stat la baza acestor decizii.