Mai multe hectare de culturi agricole au fost nimicite de flăcări în raioanele țării, în ultimele 24 de ore

Mai multe hectare de culturi agricole au fost nimicite de flăcări în raioanele țării, în ultimele 24 de ore
Sursa foto: IGSU

Mai multe hectare de culturi agricole și vegetație uscată au fost nimicite de flăcări pe 16 iulie, în mai multe raioane ale țării. Pompierii au intervenit în 36 cazuri pentru stingerea focarelor de ardere, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Astfel, în după amiaza zilei de duminică, 16 iulie, pompierii au fost solicitați pentru a stinge un lan de grâu afectat de flăcări în apropierea satului Cernoleuca, raionul Dondușeni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:58. La fața locului au ajuns 6 echipe de pompieri, care au reușit lichidarea focarelor către ora 17:10.

„Datorită intervenției operative a salvatorilor, focul nu a obținut răspândire, iar în urma arderii au fost nimicite 7 hectare de grâu din terenul cu suprafața totală de 38 hectare”, anunță IGSU.

În seara zilei de 16 iulie, pompierii au intervenit și în raionul Hâncești în apropierea satului Buțeni. Cazul a fost înregistrat la ora 21:30, iar potrivit datelor înregistrate, o combină de balotare a luat foc în timpul efectuării lucrărilor agricole într-un lan cu suprafața totala de 50 hectare. Pentru stingerea incendiului la fața locului au intervenit 3 echipe de salvatori. Arderea a fost lichidată către ora 23:47.

Potrivit IGSU, aici, în urma incendiului, focul a distrus în totalitate un tractor de model KLA cu o combină de balotare, dar și 5 hectare de miriște uscată cu 20 baloți de paie.

În raionul Comrat, localitatea Dezghingea, pompierii au stins 35 hectare de miriște uscată.

În acest context, pompierii îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor, mai ales, în perioada caniculară și în condiții de umiditate redusă.

  • Evitați utilizarea focului deschis. În scopul prevenirii incendiilor de vegetație și a culturilor agricole în perioada secerișului, care pot afecta suprafețe extinse, cetățenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis, în preajma lanurilor, spațiilor forestiere și locurilor de agrement.
  • Angajații sectorului agricol sunt rugați să nu alimenteze tehnica agricolă cu carburanți și lubrifianți pe teritoriul terenurilor agricole, iar fumatul este strict interzis.
  • Aveți grijă de copii! În vederea prevenirii incendiilor de vegetație și a lanurilor cu cereale, salvatorii vin cu recomandări către maturi, care au în grijă copii, să-i monitorizeze strict, pentru a nu le permite jocul cu focul în spațiile deschise și în apropierea sectorului locativ.

În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

Meteorologii au emis până marți, 18 iulie, cod galben de caniculă. Avertizarea este valabilă pe întreg teritoriul țării. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33 grade Celsius și mai mult.